De-a lungul vieții, aceste modele nu duc la o evoluție, declanșarea lor continuă numai datorită fricii sau durerii activată, conștient sau nu, de amintiri vechi. „În timp, se instalează o teamă de schimbare, deoarece persoana se simte securizată de faptul că „știe cum să reacționeze la acel tip de traumă” și îi este frică de alt tip de emoții sau atitudini noi.
Ideea că ”trebuia să fiu așa ca să supraviețuiesc diferitelor situații grele” poate aduce alinare pe moment, dar pe termen lung poate duce la un blocaj. Menținându-se în aceste coordonate, persoana respectivă nu-și mai dezvoltă alte abilități de comunicare, de relaționare, nu se deschide afectiv”, subliniază psihoterapeutul.
Schimbarea va fi percepută ca având un anumit potențial de „risc”, pe care nu este dispusă să și-l asume. „Există și cazuri în care teama de schimbare are la bază diferite mesaje critice pe care o persoană le poartă cu ea din trecut, exprimate de părinți, bunici, profesori: „Tu niciodată nu vei fi în stare să…”, „Nu ai cum să…”, „Semeni cu”…, mesaje ce scad stima de sine și condiționează un anumit comportament sau un anumit eșec. Un mediu poate fi perceput ca sigur, pentru că este „stabil”, dar asta nu înseamnă că este susținător .
„Supraviețuirea” este însă numai un stadiu bazal, oamenii nu rămân la nivelul bebelușului ale cărui nevoi principale sunt numai de somn și hrană.
Pe drumul vieții se activează un izvor interior care își schimbă însă mereu debitul și curgerea, iar asta implică și o schimbare a traseului, a albiei lui. O persoană rezistentă la schimbare va încerca să forțeze această curgere pe „aceleași drumuri” sau va bloca debitul „prea puternic”, asta pentru că simte că nu-i face față. Va „micșora” izvorul pentru că ei îi este teamă „să crească”. Nu acoperiți izvorul ființei voastre cu nisipul îndoielilor, al criticilor, comodității sau temerilor, nu lăsați să sece o apă vie, ce nu este folosită”, precizează psihoterapeutul.
Soluția este introducerea treptată a unor schimbări, care pot părea nesemnificative la început, dar care vor dispersa mecanismele de rezistență și vor activa noi modalități de a privi lucrurile.
1. „Mutați ceasul și brățara pe o altă încheietură decât cea pe care le fixați de obicei și purtați-le așa mai mult timp (cel puțin 2 luni).
2. Când vorbiți la telefon, puneți-l la cealaltă ureche, nu la cea la care v-ați obișnuit.
3. Observați dacă obișnuiți să vă încălțați întâi cu unul din pantofi (stâng/ drept) și schimbați ordinea lor.
4. Fiți creativi, alegeți singuri anumite modalități de a „înfrunta” schimbările, oferind o perspectivă proaspătă propriei vieți”, concluzionează psihoterapeutul Anca Kosina.